Mă uit în urmă și văd cum timpul s-a scurs, s-a scurs mult prea repede pentru a-mi da seama cum, și mă întreb dacă m-am bucurat de fiecare clipă a sa. Probabil că nu. De ce? Deoarece nu i-am dat timp. N-am zăbovit să-mi bucur inima și sufletul, doar punga cu mânere mari ce-așteapta a fi umplută zi de zi, de parcă am avea zece guri și zece corpuri ce au nevoie de camere multe în care să se lăfăie. Mă uit cu îngrijorare și la gândul meu, care zbura, zbura cu repeziciune și deseori nu lăsa nici un gând util în urma sa, lua totul cu el și pacea, și liniștea, și bucuria relaxarii, era ca o ciocănitoare ce spunea mereu ce nu am făcut și ce nu am spus, cum ar fi trebuit să mă comport în anumite situații. Mă uit și la iubirea mea, posibil să nu fii mirosit a parfum, căci ea se pierdea printre atâtea preocupări ce primeau întâietate. Și-atunci mă-ntreb de ce nu-i dau timpului timp, gândului gând și iubirii iubire? De ce nu mă las purtată pur și simplu de val? De ce nu am încredere în necunoscut și în ce poate să vină fără control asupra mea? De frică, acesta este răspunsul meu, îmi este frică, frică de necunoscut, frică de pierderi, frică de mine.
A urmat internarea în secția de chirurgie a unui spital specializată pe operarea fricii, unde medicul ce m-a operat se numea Convingere. El, împreună cu Credința care mă însoțea, m-au convins că putem chiureta frica, fiind un organ inutil, creat de mine însămi. Am rămas surprinsă când medicul a venit să-mi facă cunoștință cu bisturiul, se numea Iubire. Cu Iubire am început o relație frumoasă de prietenie, el mi-a explicat că de câte ori este nevoie să repar ceva, o pot face cu ajutorul său și mi-a dat câteva exemple: “de câte ori te simți atacat, frustrat, lipsit de apărare, obosit sau supărat, folosește-mă, iar ele se vor risipi prin simpla-mi prezență”. Apoi au apărut asistentele, Determinare, Hotărâre și Acțiune. Ele mi-au dat determinarea, hotărârea și acțiunea în procesul de recuperare postoperatoriu, ele au fost cele care m-au ajutat necontenit să-l țin pe Iubire în mână și să-l folosesc de câte ori a fost necesar. La externare, o fată tânără și frumoasă, delicată, cu o voce blândă, foarte binevoitoare mi-a înmânat biletul de externare pe care scria sfatul medicului: “dă-i timpului timp, gândului gând și iubirii iubire”
De câte ori mă îndoiesc de mine, îmi amintesc de fata cea blândă de la externări și recitesc sfatul medicului Convingere.
Adresa spitalului: strada Încrederii nr. 9, localitatea Divină.
Cosmina Duba, octombrie 2010
qosmica 